DOMNITORUL ALEXANDRU CEL BUN

Share

 

 

Domnitorul Alexandru cel BunLa 23 aprilie 1400, Alexandru, fiul lui Roman I din dinastia Muşatinilor,  devine domnitorul Moldovei. Unul din primii paşi a noului voievod a fost întărirea instituţiilor statale, capacităţii de apărare a ţării şi ridicarea prestigiului Moldovei pe plan internaţional. În anul 1401, la cererea lui Alexandru cel Bun, patriarhul

 

Constantinopolului, Matei I, trimite în Moldova pe Grigorie Ţamblac şi pe Arhon Manuil să cerceteze caracterul canonic al hirotonisirii lui Iosif. Cu venirea lor se începe activitatea de creare a mitropoliei Moldovei. În rezultat Iosif a fost recunoscut mitropolit al Moldovei. Crearea Mitropoliei şi stabilirea scaunului metropolitan la Suceava a încheiat conflictul dintre Moldova şi Patriarhia constantinopolitană şi totodată a fost prima victorie diplomatică a noului domnitor, care i-a ridicat prestigiul în ţară şi peste hotare. Concomintent, Alexandru începe un şir de lucrări pentru întărirea capacităţii de apărare a cetăţilor Moldovei, o atenţie deosebită, acordându-se cetăţii de scaun, Suceava. Sunt chemaţi constructori din Veneţia,  Polonia, ce trebuiau să ajute la refacerea cetăţilor.

 

La 12 martie 1402, Alexandru cel Bun recunoaşte suzeranitatea regelui polon Wladislaw al II-lea Jageillo, iar la 4 august 1404, la Cameniţa, vine personal şi depune jurământ de vasalitate. Regele polon l-a recunoscut pe Alexandru domnitor al Moldovei şi se obliga să nu acorde ajutor pretendenţilor la scaunul ţării şi în cazul unei invazii străine să acorde Moldovei ajutor militar. Prin depunerea jurământului de vasalitate faţă de Regatul Polon, Alexandru a oprit tendinţele expansioniste ale Regatului Ungar în Moldova, care dorea să supună ţara,  transformând-o într-un ducat ungar. Odată cu încheierea tratatului moldo-polon, în Moldova au venit un număr mare de negustori din Polonia, care au dat un nou imbold dezvoltării comerţului. Alexandru cel Bun acordă privelegii comerciale negustorilor lioveni, care au primit dreptul de a crea depozite în capitala ţării, Suceava. Crearea acestor depozite în oraşele Moldovei, au transformat-o într-un centru important de tranziţie a mărfurilor în regiune, ridicându-se exportul mărfurilor din Moldova în Polonia, Ungaria şi în sudul Dunării.

 

Îndreptată împotriva Ungariei. În acest tratat Alexandru cel Bun se obliga să acorde ajutor militar regelui polon în cazul unui război cu Ordinul Cavalerilor Teutoni, iar  regele polon se obliga să-l susţină pe Alexandru într-un conflict armat cu statul ungar, susţinător al Ordinului teuton.Tratatul a oprit un război între Moldova şi Ungaria.

 

La începutul anului 1411 se începe războiul dintre Regatul Polon şi Ordinul teuton. Devotat obligaţiilor asumate, Alexandru trimite un contingent de trupe, care participă în bătălia generală de la Grunwald dintre acest ordin şi forţele unite ale polonezilor şi lituanenilor. După terminarea războiului, la 25 mai 1411, la Roman este încheiat un nou tratat moldo-polon, prin care s-a reînnoit alianţa împotriva  Ungariei. Regele Wladislaw al II-lea îşi asuma obligaţia de a restitui, în doi ani, restul sumei pe care o datora din timpul lui Petru I, în caz contrar va ceda Pocuţia. În acelaşi timp Regatul Ungar,  dorind să dezmembreze alianţa moldo-polonă, începe tratative cu Regatul Polon privind împărţirea sferelor de influenţă în sud-estul Europei, care s-au finalizat cu încheierea tratatului de la Lublau împotriva Imperiului Otoman. Deasemenea tratatul cuprindea şi o clauză privind împărţirea Moldovei în cazul neparticipării lui Alexandru cel Bun la acţiunile antiotomane. În aceast caz, Polonia ocupa nordul Moldovei, iar Ungariei îi revenea partea de sud a ţării, inclusiv cetatea Chilia. Domnitorului Moldovei  nu i s-a adus la cunoştinţă condiţiile tratatului, fiind sigur de faptul că regele polon îşi va respecta obligaţiile.

 

În perioada dată începe o nouă ofensivă a Imperiului Otoman în Europa. Alexandru începe un şir de lucrări pentru întărirea armatei Moldovei şi a cetăţilor, în  special a Cetăţii-Albe, ce avea o importanţă strategică pentru Moldova. Datorită acestei cetăţi, Moldova avea ieşire la Marea Neagră şi deţinea una din principalele căi comerciale din bazinul Mării Negre. Despre importanţa acestei cetăţi, ne vorbeşte faptul că primul atac al tucilor în Moldova a avut loc asupra Cetăţii-Albe. În anul 1420, o flotă otomană se apropie de Cetatea-Albă. Comandanţii turci doreau să debarce trupelor pe uscat şi să formaze un cap, după care urma asedierea cetăţii. Unităţile otomane erau formate din ostaşi cu o bogată experienţă militară pe uscat şi pe mare în Asia Mică şi Balcani. Apărarea cetăţii era condusă de Alexandru. Perminţându-le turcilor să-şi debarce trupele, acesta i-a atacat concomitent din câteva direcţii şi i-a aruncat în mare. Cu perderi mari în forţă vie, flota otomană a fost nevoită să se retragă de sub zidurile cetăţii.

 

Dar în anul 1422 se începe o nouă confruntare dintre cavalerii teutoni şi regatul polon. În această bătălie, alături de oastea poloneză, au participat unităţi de cavalerie din Moldova, tirmise de Alexandru cel Bun. Călăreţii moldoveni participă alături de poloni la asediul cetăţii Marienburg. În timpul aflării lângă cetate, călăreţii moldoveni au fost atăcaţi din cetate de către cavaleri teutoni. Retrăgându-se în pădure, au organizat o ambuscadă cavalerilor germani ce îi urmăreau. După o luptă crâncenă unităţile germane au fost deitruse. Cronicarul polon Jan Dlugosz menţiona  că cei 400 de călăreţi moldoveni „au bătut o oaste mare şi s-au întors în tabăra oştirii regale învingători şi încărcaţi cu o pradă uriaşă.” Ostaşii moldoveni au  mai participat şi la altele confruntări dintre trupele poloneze şi Ordinul teuton.

Între anii 1420-1426, Ţara Românească se afla sub un atac permanent al trupelor otomane. Alexandru cel Bun, pentru a împiedica ocuparea Cetăţii Chilia de către trupele otomane şi cele ungare, stabileşte aici o garnizoană moldovenească. Cu trecerea Chiliei la Moldova nu a fost de acord regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, care pregătea un proiect de ocupare a cetăţii.  După încheierea tratatului de pace turco-ungar, regele ungur începe să ducă activităţi pentru transformarea Moldovei în vasal a coroanei ungare. La Congresul de la Luck (Volhânia), la care au participat  regii Ungarei şi Polonei, Sigismund de Luxemburg a cerut ca domnitorul Moldovei sa  depună  jurământ de vasalitat. Alexandru cel Bun, susţinut de regele Poloniei,Wladislaw al II-lea  Jagello, a refuzat,  reuşind să evite suzeranitatea ungară.

 

După acest eşec diplomatic, regele Ungarei, în anul următor, nu l-a oprit pe vasalul său, domnitorul Ţării Româneşti, Dan II care era totodată şi vasal al Imperiului Otoman, să organizeze, împreună cu turcii, o campanie militară pentru cucerirea cetăţii Chilia şi prădarea Moldovei. Trupele, care au asediat cetatea Chilia au suferit eşec, iar unităţile turceşti, ce au pătruns în Moldova ca s-o prade, au fost distruse de către oştirea Moldovei.

 

Ultimii ani de domnie ai lui Alexandru cel Bun ca şi toată domnia sa se remarcă printr-o luptă continuă pentru independenţa ţării şi prosperării ei economice. În noiembrie 1430 se începe un conflict moldo-polon legat de imixtiunea regatului polonez în afacerile interne ale Moldovei şi de tentativele de a propoga catolicismul. Domnul Moldovei, ajutat de un corp de oaste tătăresc, participă, alături de marele duce al Lituaniei, Svidrigaillo, care dorea separarea Lituaniei de Polonia. Unităţile moldoveneşti au înaintat până la Liov şi Cameniţa, dar au fost înfrânţi în sudul Poloniei. După campania militară în Polonia au început tratative moldo-polone, care se termină cu închierea unei păci cu regatul Polon. Tot în acelaşi an, domnitorul Moldovei îl sprijină la domnie pe Alexandru Aldea, fiul lui Mircea cel Bătrân la domnia Ţării Româneşti.

În anul 1431, la mănăstirea Bistriţa a fost finisată pictura murală, unde, pe lângă imaginile religioase, sunt prezentate portrele lui Alexandru cel Bun şi al soţiei sale, Marena. De la Alexandru cel Bun se începe tradiţia ca domnitorii să-şi picteze imaginea sa.

 

În ianuarie 1432, Alexandru cel Bun a plecat în nefiinţă, fiind înmormântat la mănăstirea Bistriţa. Pe plan intern s-a caracterizat prin centralizarea Ţării Moldovei, dezvoltarea economiei şi culturii. Domnia sa se mai remarcă printr-o toleranţă religioasă faţă de alte culte, faţă de biserica armeană şi husiţi. Pe plan extern a apărat independenţa Moldovei şi nu a permis ca ţara să fie dezmembrată şi ocupată de forţă străină. Anul acesta se împlinesc 680 de ani de la moartea acestui falnic domnitor. În istoria noastră, figura sa reprezintă un simbol al unităţii statului şi poporului şi o conducere înţăleaptă a ţării.


Autor: Sergiu Munteanu